Începută din copilărie și înflorind de-a
lungul anilor, prietenia dintre Rosie și Alex este întemeiată pe o legatură
indistructibilă. Exact ca atunci când doi oameni se atașează atât de mult unul de celălalt încât viețile lor devin una singură și nici unul nu ar fi în stare să-i dea celuilalt drumul la mână – își pun un lacăt imaginar, dar rezistent și aruncă de bunăvoie cheia.Împreună au parte de întâmplări inocente și amuzante,iar mai târziu tâmpenii adolescentine și mici drame ale vârstei.Copilăria lor se rezumă la o mulțime de amintiri memorabile.
Pe măsură ce liceul se apropie de sfârșit,
amândoi așteaptă cu nerăbdare capitolul următor.În calitate de cei mai buni
prieteni, nu pot nici măcar să-și imagineze viitorul fără prezența celuilalt în
el.Dar planurile lor sunt date peste cap atunci când tatăl lui Alex primește o
slujba în Boston.Despărțiți fizic,cei doi abia așteaptă să fie din nou alături unul de celălalt și să pornească în următoarea aventură - drumul spre
maturitate - într-un oraș gata de explorat și plin de posibilitați.Dar viața are
alte planuri și aruncă altă carte.
(aici,recunosc, mă așteptam la o groază de moduri în care viața avea de gând sa-i joace pe cei doi și sa le demonstreze
că “Viaţa nu e o fabrică de îndeplinit
dorinţe.” ... dar nu mă așteptam la
asta--- )
Boston trebuie să mai aștepte.Alex nu
ajunge la balul de absolvire,iar Rosie se lasă puțin dusă de val...puțin mai
mult.Drumul pe care o ia duce într-un loc neașteptat.După terminarea liceului,cei mai mulți își clădesc viitorul,petrec, călătoresc,își iau zborul prin lume,,gustând ce le oferă viața,,. Dar alții
mai ies din tipare și li se rezervă altceva.Rosie e nevoită să se
confrunte cu dilemele unei mame tinere și singure- multe scutece,probleme
financiare și un angajament pe viață.Micuța Katie devine repede centrul
Universului lui Rosie,iar orice altceva cade pe locul al doilea-inclusiv dorința
ei de a studia managementul hotelier și relațiile amoroase(pentru ceva vreme).De
cealaltă parte a oceanului,Alex își clădește o carieră de succes ca ''doctor de
inimi'' ,se vede cu alte fete și este mereu îngerul păzitor care-i șoptește ''Poți s-o faci!'' celei mai bune prietene. Încurajarea este reciprocă.
Rosie și Alex reușesc să păstreze o
promisiune pe care mulți prieteni și-o fac la început,dar din diferite motive
ajung să o încalce – aceea de a rămâne împreună indiferent de circumstanțe. Dar
până când?Într-o lume a adulților (în devenire) puși mereu pe fugă, e ușor să
uiți până și promisiunile pe care ți le faci singur. Timpul ne pune mereu la
încercare. Un lucru e cert: chiar și o legătură construită pe parcursul unor zeci
de ani poate fi pusă în pericol atunci când există distrageri. Situația nu se
poate remedia întotdeauna. Rosie și Alex sunt jumătați ale aceluiași
întreg. Indiferent de reușitele lor,fericirea nu e deplină din cauza distanței
care-i ține departe unul de celălalt. Ca toate sufletele pereche,au de parcurs
kilometri întregi -la propriu și la figurat.Scânteia pe care o simt unul pentru
celălalt e exact acea scânteie care le lipsește din viață.Cine a spus că ceea
ce cauți ar putea să fie chiar sub nasul tău a avut dreptate.Uneori,din
neatenție, poți să ratezi cursa care trebuie să te aducă la destinație.Așa că
ești nevoit să ocolești și să speri doar că dacă ceva este scris să se întâmple
se va întâmpla. 
Rosie
Dunne, așa cum a spus tatăl ei, ''a primit cărțile cele mai proaste''. Astfel,dă
la schimb o tinerețe în plin avânt și visul din copilărie de a deține un
hotel,având parte mult prea devreme de experiența de a fi mamă. De parcă
trecerea de la adolescență la maturitate nu e și așa destul de dificilă.Rosie
se transformă pe parcursul cărții, din fata confuză și pierdută, într-o femeie
care învață până la urmă că nimeni nu are răspunsuri la întrebările existentiale și că nimeni nu știe de fapt nimic.Și puținele lecții pe
care le învățăm,le învățăm pe cont propriu.Are o familie care-i poartă de grijă,dar
este nevoită să accepte că cei dragi nu-ți pot fi mereu alături.Peste unele
greutați trebuie să treci singur. Dragostea te poate motiva,iar împrejurările
pot să-ți fure toate visele,dar tu esți cel care,după fiecare
înfrângere,trebuie să adune toate bucățelele,să le puna la loc si să modeleze
cât de cât forma a ceea ce a fost înainte.Și cel mai important-nimic nu e
întâmplător.
Fericire,entuziasm
pentru toate înalțimile care ne așteaptă, dorința de a muta munții din loc -
ajungem să ne credem invincibili și apoi... poc! Urmează tristețea,ne pierdem
speranța...și o recâștigăm iar. Așa jonglăm tot timpul care ne-a fost dat.Titlul
original al cărții este ,,Where Rainbows End,, - după fiecare furtună care ne
răvășește, există șansa să fim răsplătiți cu un curcubeu.
În
concluzie,cartea merită citită.Semnificațiile ei trebuiesc privite dincolo de
aparențe.Din câte am observat până acum, Cecelia Ahern reușește cu simplitate să
rosteasca vorbe de suflet pe un ton optimist (faci pe cineva să plângă doar ca
apoi să-i dai un șervețel și sa-i spui ca e ok?!)-cum altfel să ignori
profunzimea înfiorătoare pe care o capătă viața când încerci să o înțelegi?Sunt
sigură că dacă ai reciti cartea la vâste diferite, mereu ai vedea altfel
întreaga situație. Poate că peste câțiva ani,voi înțelege ceva ce mi-a scăpat
înainte.
Povestea
lui Rosie și Alex vorbește de încercarile la care suntem supuși pe parcursul
întregii noastre existențe, de modul în care propriile noastre decizii ne pot
afecta viitorul.Nu contează greșelile atâta timp cât avem curajul de a încerca
să le reparăm. Oricât de imposibil de înfrânt ar părea un obstacol,avem
nevoie doar de un avânt.Atunci când suntem lipsiți de speranță, modul în care piesele
se pun cap la cap e uimitor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu