...nimic nu e adevărat. Totul e permis.
Jocurile
Assassin’s Creed sunt printre cele mai cunoscute. Până și cei (așa ca mine)
care nu sunt neapărat interesați de gaming au auzit poate cumva de ele.
Jocurile oferă acel ceva celor pasionați de conspirații și mistere,
acel ceva à la Dan Brown care te face să vezi evenimentele și
personalitățile istorice dintr-o altă perspectivă. Fanii jocului vor vrea să
aibă și cărțile, iar cei care descoperă lumea A’s C acum, prin seria de cărți,
cu siguranță vor dori să se apuce și de jocuri și să intre astfel în rândul
celor obsedați de ele.
P.S:
scrie undeva că sunt numai pentru băieți?!
...........................................................................................................
Trădat de
familiile conducătoare din Italia, Ezio începe să se pregătească pentru a
deveni asasin. Ajunge astfel să fie atras în războiul secret dintre Ordinul
Asasinilor și Ordinul Templierilor, care are drept scop obţinerea Mărului
Edenului, un artefact ce poate controla mințile oamenilor, provenit de la o
civilizație străveche, superioară tehnologic.
Carte apărută la editura Paladin. Pentru mai multe detalii (nr de pagini ș.a.) intrați pe site-ul editurii.
.............................................................................................................
,,Luminile licăreau prin
localuri și bordeluri, dar foarte puțini oameni se plimbau pe străzi. Trecuseră
șapte ani de când Lorenzo de Medici, pe atunci în vârstă de douăzeci de ani,
fusese ales în fruntea orașului, aducând cu el măcar un sentiment de ordine și
calm, în condițiile intensei rivalități între principalele familii de bancheri
și negustori care făcuseră din Florența unul dintre cele mai bogate orașe din
lume. În ciuda acestui lucru, orașul nu încetase să clocotească, și câteodată
să dea în foc, fiecare facțiune străduindu-se să preia controlul, unele dintre
ele schimbând alianțe, altele rămânând inamice permanente și implacabile.
În Anul Domnului 1476
(...) Florența nu era cel mai sigur loc din lume, cu atât mai puțin după apusul
soarelui.
Luna se înălțase pe cerul
de culoarea cobaltului, domnind în mijlocul stelelor. (...) Razele lunii
dezvăluiau și o siluetă îmbrăcată în negru pe acoperișul bisericii Santo
Stefano al Ponte... ’’
Cartea
începe cu întâlnirea nocturnă dintre Ezio Auditore și Vieri de Pazzi și
scandalul dintre ei și dintre acoliții pe care îi au de partea lor. O
încăierare în toată regula, care arată una dintre multele rivalități care
există între familiile Florenței, rivalități cauzate, aparent, de dorința de
bogăție și de supremație a fiecăreia. Aparent – adevăratele rivalități au cu
totul alte motive. Ezio
îl provoacă pe Vieri pentru a apăra onoarea familiei Auditore, dar lupa pe care
a planificat-o nu decurge conform planului. Asta a făcut ca întreaga scenă să
aibă o parte amuzantă.
,,Strigă la oamenii lui
pentru a-i încuraja, dar de fapt se gândea să încerce o retragere cât mai
onorabilă...’’
,,- Hei, fratellino, ce
dracului faci?’’
Federico
este un personaj pe care-l simpatizezi imediat ce își face apariția. Mi-a
plăcut relația dintre el și Ezio, Federico fiind fratele mai mare matur, iar
Ezio cel răsfațat, jovial, care intră singur în bucluc și apoi are norocul de
a-l avea pe his big bro prin apropiere.
Făcând parte din una dintre cele mai înstărite familii din întreaga Italie,
viitorul promițător al fraților Auditore este deja plănuit: Ezio, datorită
priceperii la cifre, urmează să preia din afacerile familiei, având asigurat
costumul de catifea și lanțul de aur al bancherilor florentini, iar Federico va
intra în politica plină de intrigi a Italiei.
,,-Ducem o viață bună, frate, spuse Federico cu o solemnitate
care nu-i stătea de obicei în fire.
-Cea mai bună, fu de acord Ezio, și fie să rămână mereu așa.
-Să sperăm că nu ne va schimba nici ea pe noi, fratellino.’’
Toate
bune pentru Ezio și ai lui. Asta până când Auditore sunt acuzați și uciși pe
nedrept din cauza unui complot la care nu au luat parte, iar Ezio este martor
la decăderea și ruinarea familiei sale.
,,(Giovanni Auditore) Ne
poți lua viața astăzi, ridică el vocea, cu furie și durere, dar nu uita – o să
ți-o luăm și noi pe a ta!’’
Mereu
am avut o slăbiciune pentru personajele cărora li s-a greșit enorm și au o
dorință arzătoare de răzbunare, iar transformarea lui Ezio, dintr-un tânăr
răsfățat într-un bărbat care-i vânează pe ucigașii care i-au distrus viața, a
fost singura ,,legătură’’ emoțională care m-a făcut să-mi pese de ce urmează să
se întâmple cu unul dintre personaje și asta a fost suficient.
,,Pentru un moment,
respirând greu, Ezio rămase pe loc, tremurând în liniștea subită care urmă
atacului. Era prima oară în viața lui când omora pe cineva... sau nu era chiar
așa, deoarece simțea o altă viață, mult mai vastă înăuntrul lui, o viață care
părea să aibă ani de experiență într-ale morții. Senzația îl sperie. Noaptea
aceasta îl făcuse să se maturizeze brusc – dar această nouă senzație părea să
trezească o forță întunecată din adâncul lui. Era ceva mult mai profund decât
efectele experiențelor tulburătoare din ultimele ore.’’
Călătoria
de maturizare a lui Ezio nu se rezumă numai la răzbunare. Ezio intră într-un
conflict care-i era destinat de secole – cel dintre Asasini și Templieri.
,,Templierii și-au pierdut
creștinătatea când au descoperit băncile.’’
,,Își dădu seama că nu mai
avea un loc pe care să-l numească ,,acasă’’ și se simți bătrân. Avea însă de
servit și susținut Crezul, și asta era mai important decât orice. Poate că
nimeni nu va ști vreodată că lumea fusese salvată de la dominația Templierilor
de către Ordinul Asasinilor, care își luase angajamentul de a se opune
hegemoniei lor diabolice.’’
Cavalerii
Templieri sunt pe punctul de a intra în posesia Mărului, artefactul care poate
suci mințile oamenilor, și de a-și atinge astfel scopul: controlul asupra
altora și putere absolută. Și, așa cum se întâmplă mereu când vine vorba de
minți malefice care vor să cucerească lumea, justițiarii sunt pe măsură –
Asasinii (yeah, they are the good guys!). Fără să vrea, Ezio intră în lumea
lor, o lume a societăților secrete, a comploturilor și a misterelor, în care
Asasinii își folosesc dexteritatea, armele mortale, talentul de a se furișa
oriunde și de a se cățăra pe toate clădirile posibile, pentru a-și învinge
dușmanii, dar și moralitatea, ghidându-se după valori onorabile. O, și
strecoară mereu în dialog câteva replici șmechere, au un spirit de
echipă care amintește de Cei trei mușchetari(Tutti per uno e uno per tutti!).
Exact supereroii de care ai nevoie.
Ezio
are de parcurs un drum lung pentru a înțelege și pentru a-și asuma pe deplin
moștenirea. În afară de inamicii pe care trebuie să îi învingă (apropo, câștigă
luptele prea ușor, zic eu; nu-mi venea să cred când se găsea vreunul să mai dea
cu el), are parte de instructori care-i șlefuiesc personalitatea și
competențele.
,,Dar ești destul de copt
să știi despre alianțele între orașele-stat, fie că sunt mari sau mici. Într-un
an suntem aliați, în altul, dușmani; și anul următor aliați din nou. Și așa
pare să meargă la nesfârșit, ca un joc nebun de șah.’’
,,-Și de ce ai vrea să mă înveți cum să ucid?
Paola clătină din cap.
-Pentru a te învăța să supraviețuiești....... Ezio, după ce ai
furat de la cineva, nu trebuie să rămâi pe loc.’’
Leonardo
da Vinci ,,în persoană’’ este unul dintre ei. Dacă nu te interesa înainte unul
dintre cele mai renumite genii ale omenirii (*pictor, sculptor, arhitect,
muzician, inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist și
scriitor ... mersi wikipedia!), acum cu siguranță nu vei rămâne indiferent. Nu
știu dacă adevăratul Leonardo ajuta vreun Ezio în misiunea sa sau dacă i-a fost
prieten unui asasin pus pe fapte mari, dar anumite aspecte din biografia
artistului sunt adevărate: vegetarian, visător, dornic să știe totul despre
toate, cumpăra păsări numai pentru a le elibera imediat din coliviile în care
erau ținute.
,,Pe
drum, Leonardo făcea prietenos conversație, iar Ezio realiză că, fără să vrea,
fusese cucerit de farmecul bărbatului. Totuși, era ceva la el ce găsea în mod
instinctiv neliniștitor, deși nu știa exact ce. O răceală? Un simț al detașării
față de ceilalți oameni? Poate era doar faptul că avea capul în nori, ca atâția
alți artiști, sau așa i se spusese lui Ezio. Simți un respect brusc,
instinctiv, pentru pictor.’’
,,-Vreau să înțeleg viața
– cum funcționează, cum funcționează totul.
-Atunci ar trebui să fii o
sută de oameni într-unul, spuse Ezio.
-Doar de-aș putea! Știu ce
vreau să explorez: arhitectura, anatomia, chiar și ingineria. Nu vreau să redau
lumea prin penel, vreau să o schimb!’’
Leonardo este doar una dintre multele personalități
istorice care apar în povestea lui Ezio (Lorenzo de Medici, Verrocchio,
Botticelli, Caterina Sforza, Machiavelli , Borgia și alții).
................................................................
FACTS / TIPS
●
a trebuit să googleez cuvintele în italiană (desigur, nu cele evidente – cele
asemănătoare cu cele în română și înjurăturile!)... ca să văd la sfârșit, cu
puțin înainte să termin cartea, pagini pline de cuvinte treduse deja... Așa că,
dacă nu înțelegeți un cuvânt, economisiți timp: căutați-l la sfârșit; aveți
șanse să fie acolo!
●
prea multe nume! (Cine spuneai că e ăla?...---dă pagina înapoi---)
●
scenele de luptă/cățărat pe clădiri sunt foarte bine redate și au un efect
vizual ok
●
dacă te apuci să citești cartea fără să știi că e adaptarea unui joc, stilul ei
de scriere va părea ciudățel doar după câteva rânduri: [Ezio] făcu asta...
[Ezio] făcu aia... – un stil nepretențios, ușor și rapid de parcurs. În afară
de descrieri, cartea a avut uneori aspectul unui scenariu, iar multe evenimente
au fost redate sub forma unui rezumat. Din cauza asta, uneori uitam că Ezio
înaintează în vârstă și că între multe întâmplări e chiar o pauză de luni sau
chiar ani (la începutul cărții are 17 ani, iar la sfârșitul ei 44... Vorba aia,
ce repede a trecut timpul!).
După
o misiune parcă și auzi sunetul ăla de ,,mission complete’’ care apare pe
fundalul tuturor jocurilor la care mă pot gândi
și, mișcând din taste și butoane, îți duci personajul la următoarea. Tot
ca în jocuri, personajul tău/Ezio (whatever!) este recompensat la încheierea
fiecărei misiuni cu o pagină din Codex, iar armele devin din ce în ce mai utile
și puternice cu fiecare
Toate
chestiile astea sunt un avantaj pentru cei care, atunci când citesc, vor să
aibă parte de cât mai multă acțiune și aventură... și asta repede!
●
dialogul e cam superficial
,,-Ezio!suspină ea.
-Cristina!’’
● ,,(Ezio) Am o slăbiciune pentru fetele în
primejdie.’’
În
cartea asta sunt o groază!
●
Ezio în greacă înseamnă ,,vultur’’
...................................................................
Deși
sunt câteva lucruri de criticat la cartea asta, până la urmă chiar mi-a plăcut.
Dacă îți plac cărțile de ficțiune istorică, mai ales cele care îmbină în ele și
fantezia și aventura, Codul Asasinilor
este o alegere bună.
Assassin’s Creed,
Renașterea este
primul volum al seriei scrise de Oliver Bowden, o introducere în lumea în care
Cavalerii Templieri mișună nebănuiți prin societatea Italiei renascentiste, iar
Asasinii își ascund fețele în pelerine și le supraveghează mișcările de pe
acoperișuri, devenind una cu umbrele.
A
apărut și un film Assassin’s Creed (2016), dar, din câte am înțeles, adevărații fani nu au fost prea impresionați
de el. Eu am ajuns la concluzia că jumătate din film este folosită
pentru explicații, să se obișnuiască tipul cu existența Asasinilor
și să le înțeleagă misiunea. Tocmai când devine interesant, the end. Dar măcar
avem multe de aflat din jocuri/cărți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu