Book photo shoot: Stăpânul Umbrelor - Cassandra Clare

Societatea vânătorilor de umbre și istoria lor sunt lucruri despre care nu prea au auzit cei care nu sunt nefilimi. Lumea vânătorilor de umbre este alcătuită din familii, și fiecare își prețuiește numele. Fiecare dintre familii are o istorie pe care o transmit din generație în generație. Purtăm toată viața gloria și povara numelor noastre, tot ce au făcut strămoșii noștri, bine sau rău.

 

 

Vântul – pe debarcader era mereu vânt, un vânt care bătea încontinuu dinspre ocean, aducând cu el mirosul de sare și de locuri îndepărtate – ridica buclele moi ale părului lui șaten, care păreau că-i sărută obrajii și tâmplele. 

-N-aș putea să țin un pește în viață. Eu ucid plantele doar când mă uit la ele.

-Bănuiesc că și eu aș avea aceeași problemă, a replicat Mark, uitându-se la pește. Păcat, voiam să-l botez Magnus, fiindcă are solzii ăștia strălucitori.

 

 

Frumos.

Frumos așa cum erau vânătorii de umbre, ca lumina lunii care se reflectă într-un ciob de sticlă: frumoși și mortali. Ființe frumoase și crude, atât de crude cum numai cei care sunt convinși de justețea cauzei lor pot să fie.

-Există adevăr în povești, a spus Arthur. Există adevăr în picturile tale, băiete, cum este într-un apus de soare sau într-un text de Homer. Ficțiunea e adevăr, chiar dacă nu e realitate. Dacă vei crede doar în fapte și vei uita de povești, creierul tău va trăi, dar inima ta va muri.

 

-Detest senzația asta... Detest frica. Mă face să mă simt slabă.

-Emma, toată lumea se teme de ceva. Julian s-a apropiat puțin mai mult; ea i-a simțit umărul pe umărul ei. Ne e teamă de ceva, pentru că ținem la ceva. Ne e teamă să pierdem un om pentru că îl iubim. Ne temem de moarte pentru că prețuim viața. Nu-ți dori să nu te temi. Asta ar însemna că nu mai simți nimic.

 

-...va trebui să ne luăm energia după moda veche.

Mark părea nedumerit.

-Droguri?

-Ciocolată...

Marea avea o culoare luminoasă, un albastru intens care strălucea ca un felinar. Nori de culoarea scoicilor acopereau cerul. Era frumos în cu totul alt fel față de apusul de la Pacific. În locul culorilor crude ale mării și deșertului, aici toate culorile erau pastelate: verde deschis, bleu și roz.

Julian s-a uitat la ea cu un aer critic.

-O să fac un ceai. Îți prinde bine.

Ea a strâmbat din nas.

-Ceai? Ceaiul e soluția ta? Nici măcar nu ești englez! Ai stat doar două luni în Anglia! Cum au reușit ăștia să-ți spele creierul?

-Cafeaua nu-ți place, și ai nevoie de cafeină.

-O să-mi iau cafeina ca toți oamenii normali la cap. Și-a aruncat mâinile în sus și s-a dus în birou. Din ciocolată!

-Ți-e foame?

-Când nu mi-e mie foame?

-Cred că nu poți să-ți smulgi definitiv iubirea din suflet. Cred că unde a fost odată iubire, va fi mereu jar, pentru că din orice foc rămân tăciuni.

 

Emma și-a amintit că tatălui ei îi plăceau ploile pe plajă. Își amintea cum o ținea în brațe, în timp ce un tunet se rostogolea deasupra golfului Santa Monica, și cum îi spunea că atunci când fulgerul lovește plaja, nisipul se transformă în sticlă.

Toate visele se termină când te trezești.

În franceză, iubirea apărută brusc se numește coup de foudre. Lovitură fulgerătoare. Focul din venele tale, puterea distrugătoare a mii de milioane de volți.