Cartea râsului și a uitării - Milan Kundera - recenzie

“We exist as long as somebody remembers us. ” ― Carlos Ruiz Zafón 

“I mean, they say you die twice. One time when you stop breathing and a second time, a bit later on, when somebody says your name for the last time.”― Banksy

"So long as they speak your name, you shall never die." – Dan Brown

Despre

„Această carte este in intregime un roman în formă de variaţiuni. În succesiunea lor, fiecare capitol constituie o etapă diferită a unei călătorii ce duce în interiorul unei teme, în interiorul unei idei, în interiorul unei situaţii unice, a cărei înţelegere se pierde pentru mine în nemărginire. E un roman despre Tamina şi, din clipa în care Tamina părăseşte scena, devine un roman pentru Tamina.Ea este personajul principal şi principalul ascultător, toate celelalte întâmplări fiind o variaţiune a propriei sale poveşti, ce se unesc în viaţa ei ca într-o oglindă. E un roman despre râs şi despre uitare, despre uitare şi despre Praga, despre Praga şi despre îngeri.“(m.k.)

„Aceasta carte este in intregime un roman in froma de variatiuni“, spune Milan Kundera chiar intr-una din paginile cartii sale. Nu e prima oara cand romancierul ceh lucreaza „la vedere“, numai ca, venita din partea unui maestru al ironiei ca el, deconspirarea intentiilor trebuie sa dea de gandit. Temele lui obsesive dintotdeauna – rasul si uitarea de aici, ca si erosul, ticalosia sau rusinea de aici si de aiurea – aveau desigur nevoie de libertatea conferita de o structura cu minime constrangeri,cum este forma variatiunilor. Dar mai presus de asemenea ratiuni sta privirea tandra si in acelasi timp ironica pe care, din exilul sau francez, Kundera o arunca acum asupra lumii, deopotriva a celei in care traieste si a celei lasate in urma: o lume in care oamenii ei insisi par simple variatiuni ale catorva impulsuri fundamentale, cu minuscule complicatii de parcurs la care raspund aproape stereotip, insi cu o existenta fara iesire si un apetit nestavilit pentru compromis, o lume pentru care pana si proiectia paradisului e „infectata“.

„în Cartea rîsului şi a uitării, Primăvara de la Praga nu este descrisă în dimensiunea sa politico-istorico-socială, ci ca una din situaţiile existenţiale fundamentale: omul (o generaţie de oameni) acţionează (face o revoluţie), dar actul său îi scapă, nu-l mai ascultă (revoluţia face ravagii, asasinează, distruge), aşadar el face totul pentru a prinde şi a stăpîni acest act nesupus (generaţia creează o mişcare de opoziţie, reformatoare), zadarnic însă. O dată ce ne-a scăpat, un act nu mai poate fi niciodată recuperat.“ (m.k.)

Lăsând la o parte termenii ăștia pentru oameni mari, o să încerc să conturez semnificațiile pe care le-am prins eu...

   Ajungem într-un moment al vieții în care devenim conștienți de trecut, de istorie, de uitare.Inevitabil, ajungem cumva să privim mai mult la ce a fost înainte, iar opțiunile diferă : unii sfârșesc prin a se îndrăgosti de el, alții ajung să-l urască,să-l critice sau să-l regrete.Totul înseamnă de fapt același lucru: până și prezentul și viitorul nostru îl dedicăm trecutului.Îi consacrăm trecutului muzee, case memoriale, statui, pagini îngălbenite de vreme sau proaspăt tipărite,însemnări proprii cu miros de cerneală uscată. Dar mâna omului poate modela totul, chiar și mărturiile despre ce a fost odată.

Cuprinsul cărții dezvăluie șapte părți (Scrisorile pierdute, Mama, Îngerii, Scrisorile pierdute, Litost, Îngerii, Frontiera), părți fără nici o legătură între ele.Semnificația fiecărui titlu este dezvăluită pe parcurs.Perioada istorică în jurul căreia se concentrează acțiunea este ocupația comunistă a Cehoslovaciei,Primăvara de la Praga și urmările acesteia.

     „Romanul nu examinează realitatea, ci existenţa. Iar existenţa nu este ceea ce s-a întîmplat, existenţa este cîmpul posibilităţilor omeneşti, tot ceea ce omul poate deveni, tot ceea ce este el capabil. Romancierii desenează harta existenţei descoperind una sau alta din posibilităţile umane. Dar, încă o dată: a exista înseamnă: ,,a fi - în - lume".Dacă autorul consideră o situaţie istorică ca pe o posibilitate inedită şi revelatoare a lumii omeneşti, el va dori să o descrie aşa cum este. Asta nu împiedică ca fidelitatea faţă de realitatea istorică să fie un lucru secundar în raport cu valoarea romanului. Romancierul nu e nici istoric, nici profet: el este explorator al existenţei.(milan kundera)“

Autorul este asemenea unui păpușar care trasează drumul și modelează povestea fiecărui personaj după propria voință.Personajele introduse sunt cât se poate de umane, cele mai multe caută fericirea fără să o obțină, dar, cu toate acestea, trăiesc.Prin aducerea lor în scenă, autorul are posibilitatea de a reliefa idei și teme. Atunci când existența personajelor este lăsată deoparte, autorul intervine cu propriile confesiuni,iar ,,vocea,, sa are rolul de a susține și mai clar mesajul povestirii. Limbajul narativ poate avea uneori accente vulgare, dar mesajul filosofic și profunzimea acestuia sunt cele care contează cu adevărat.

De când am văzut titlul și pe măsură ce întorceam paginile, am tot încercat să-mi dau seama ce rol are râsul și în ce constă uitarea.Mai multe definiții sunt date,în ambele cazuri.

   „Există în acest râs o anumită doză de răutate (lucrurile se înfăţişează deodată altfel decât erau percepute în realitate), dar mai există în el şi o parte de mângâiere binefăcătoare (lucrurile devin mai uşoare decât păreau înainte, lăsându-ne să trăim mai liber, încetând să ne mai apese cu seriozitatea lor austeră).(...)Există două feluri de râs, dar nouă ne lipseşte cuvântul prin care le-am putea diferenţia.“

   „ lupta omului împotriva puterii, este lupta memoriei împotriva uitării “

De cele mai multe ori, râsul este singura armă pe care o avem la dispoziție,chiar dacă este un râs de învingător sau unul care sugerează acceptarea.

În ceea ce privește uitarea,și ea este de două feluri- voluntară sau nu, benefică sau dăunătoare. Armata germană este alungată de către cea rusă, iar Cehia devine din nou republică independentă.Dar nou-veniții au venit cu propria ,,idilă,, , cu o viziune clar pusă la punct,iar cei care refuzau să ia parte la ea erau șterși din calea ei.Cartea începe cu descrierea unui episod în care se vorbește de doi politicieni,unul dinte ei este găsit vinovat și este condamnat la moarte și uitare.Mirek (Scrisorile pierdute) este unul dintre cei care au picat în mrejele idealului rusesc. Alături de iubita sa, își pune tinerețea în slujba convingerilor sale. Dar,peste ani,iluzia se năruie,iar Mirek este pus în postura celui care dorește cu orice preț să-și șteargă trecutul și să-l arunce în brațele uitării. Prin recuperarea scrisorilor de la fosta parteneră, dorește să reintre în posesia propriilor amintiri,pe care ba le disprețuiește,ba le rememorează cu melancolie. Atunci când ne dorim cu toată inima să uităm ceva,acel ceva se încăpățânează să rămână agățat de gândurile noastre.La polul opus, stă uitarea sub forma unui urmăritor de care nu știi cum să mai scapi și care-ți ia fragmente întregi din viață.Tamina(Scrisorile pierdute – un alt capitol) și soțul ei reușesc să fugă în străinătate.Din doi mai rămâne unul, iar Tamina încearcă să să-și recupereze jurnalele care păstrează marturiile dragostei dintre cei doi(rămase în patria mamă).Reînvierea amintirilor este blurată de uitare.

În timp ce personajele au în spate trecutul și urmează drumul prescris de autor în piesa care le-a fost dată, totul se derulează pe fundalul istoriei universale. Istoria (trecutul nostru colectiv) e vie.Scena pe care se desfășoară evenimentele nu rămâne niciodată goală.Noul se prăbușește peste vechi până când devine cel din urmă,locul lui fiind luat de altceva și tot așa.Cortina nu va fi niciodată trasă,numai personajele se schimbă.Pe scara urcată de doi politicieni,  au răsunat pașii lui Franz Kafka și – cine știe? – probabil vor răsuna și pașii vreunui turist neștiut(or).

La prima vedere,Cehia pare doar o altă țară pe hartă.O țară de care auzi la școală sau din alte surse,din când în când și superficial.Cine ar fi crezut ce ascunde?Oamenii parcă plâng pentru o șansă ratată și din cauza neputinței,iar Praga adăpostește la tot pasul năluci ale trecutului. Cu toții știm câte ceva despre comunism , dar,cu fiecare informație nouă, descoperim mereu că mai avem mult de mers dacă vrem măcar să ne formăm o idee.

   Cartea va fi cu siguranță pe placul celor care adoră să ,,sape,, prin orice mijloace au ocazia și au tendința să fie autodidactici.Dacă ar trebui să rezum totul în câteva cuvinte, acestea ar fi – istorie,puțină politică,existență umană. Până acum nu am realizat că până și istoria poate avea alături semnul întrebării, iar scrisul se face cu creionul,nu cu un marker permanent care să promită adevărul. Totuși,ce e notat cu creionul poate mereu să fie rescris și schimbat. Și asta poate să încurce lucrurile...

Citate

„Într-o vreme când Istoria mai înainta încet,rarele sale evenimente se întipăreau ușor în memorie, țesând pânza unui fundal cunoscut tuturor,în fața căruia viața personală își desfășura spectacolul fascinant al aventurior sale.Astăzi, timpul înaintează cu pași mari.Evenimentul isoric,uitat peste noapte , strălucește a doua zi de roua noutații , încât nu mai reprezintă în relatarea naratorului un fundal , ci o surprinzătore aventură ce se desfășoară în planul secund al prea cunoscutei banalități a vieții personale.   Nu există nici măcar un singur eveniment istoric pe care-l putem presupune cunoscut de toți.“

„Se strigă că vrem să făurim un viitor mai bun,dar nu-i adevărat.Viitorul nu-i altceva decât un gol indiferent care nu interesează pe nimeni,în timp ce trecutul e plin de viață,chipul lui ne irită,ne revoltă,ne rănește,încât dorim să-l distrugem sau să-l revopsim.Ne zbatem să avem acces în laboratoarele în care se pot retușa fotografiile și rescrie biografiile și Istoria.“

„Exterminarea popoarelor începe cu ștergerea memoriei.Mai întâi, li se distrug cărțile,cultura,istoria. Și vin alții care le scriu alte cărți,le impun o altă cultură și le inventează o altă istorie.Apoi, încet-încet, poporul începe să uite cine este și cine a fost.Iar lumea din jurul lui uită acest lucru și mai repede.“

„Iubirea e poezie,poezia e iubire (...) Gluma e un obstacol între om și lume.E dușmanul iubirii și al poeziei (...) Iubirea nu poate fi ridicolă.Iubirea n-are nimic comun cu râsul.“

„Dansul în cerc e magic; căci cercul ne vorbește din adâncurile milenare ale memoriei.(...) Când ieși din rând mai poți reveni.Cercul însă se închide.și-l părăsești fără posibilitatea întoarcerii. Nu întâmplător se mișcă planetele în cerc și roca desprinsă din ele se îndepărtează inexorabil,dusă de forța centrifugă.“

Detalii

     Editura: Humanitas

An apariție: 2013 (ediția a III-a)

Pagini: 268