Books photo shoot: Pecetea morții - Veronica Roth + citate

-Crestează-mi pecetea.

Florile-de-tihnă înfloreau mereu în cea mai lungă noapte din sezon. Întregul oraș sărbătorea ziua în care mănunchiul de petale se deschidea într-un roșu bogat – pe de-o parte, deoarece florile-de-tihnă reprezentau sufletul națiunii lor, și pe de altă parte, gândi Akos, pentru a-i împiedica pe toți să o ia razna din pricina frigului. 

Toată lumea avea un viitor, dar nu toată lumea avea un destin (...) Numai anumiți membri ai unor familii ,,predestinate’’ aveau parte de destine, văzute în momentul nașterii lor de fiecare oracol de pe fiecare planetă. Simultan. (...) Eijeh, Cisi și Akos aveau destine. Numai că ei nu știau ce anume erau, cu toate că mama lor era unul dintre acei  oameni care le văzuseră. Mereu spunea că nu era nevoie să le divulge; lumea avea s-o facă în locul ei.  Se presupunea că destinele hotărau mișcările lumilor. Dacă Akos se gândea prea mult la asta, îl lua cu amețeli. (...) Destinele făceau ca anumite familii să fie importante.

Shotet era un popor, nu o națiune-planetă, și erau vestiți pentru comportamentul lor brutal și fioros. Își crestau linii pe brațe pentru fiecare viață pe care o luau și își antrenau până și copiii în arta războiului. Și locuiau pe Thuvhe, planeta lui Akos și a familiei lui – deși shoteții nu o numeau ,,Thuvhe’’ sau pe ei înșiși ,,thuvhesiți’’–, dicolo de o întindere imensă de năgară. Aceeași năgară care zgâria geamurile din casa familiei lui Akos.

Ori de câte ori Ryzek avea nevoie de prezența mea, era pentru a intimida, chiar și atunci când lua masa cu prietenii lui. Exista o expresie printre shoteți – un bun soldat nu cinează neînarmat nici măcar cu prietenii. Iar eu eram arma lui. 

-(Lety) Cyra, aș da mâna cu tine, dar...

A ridicat din umeri. Umbrele mele, ca și când ar fi răspuns strigării ei, au țâșnit spre pieptul meu și spre gât. Mi-am înăbușit un geamăt.

-Să sperăm că nu vei câștiga niciodată acest privilegiu, am răspuns pe un ton rece.

Compasiunea, știam bine, era doar o lipsă de respect deghizată în bunătate. Trebuia să o tai de la rădăcină, altminteri avea să crească imens în timp. Tata mă învățase asta.

Mama mereu vorbea încet când era furioasă. Spunea că îi face pe oameni s-o asculte. Eu nu aveam atingerea ei ușoară; eu aveam toată finețea unui pumn în față.

Dansurile pe care le învățasem se transformaseră în instinct.

-(Cyra) Shoteții sunt rătăcitori. Am depășit cu mult hotarele sistemului nostru și am găsit numai stele, nicio altă planetă. Din câte ne-am dat seama, acest sistem solar e singurul din galaxie.

-Akos, viața e lungă.

-Dar destinele sunt certe.

-Știu cum e să devii ceva ce detești. Știu cum doare.Dar viața e plină de durere.

Umbrele se adunau în găvanele ochilor ei ca pentru a-i întări spusele.

-Iar capacitatea ta de a o suporta este mai mare decât ai crede.

-Totuși, Akos, ăsta e un război.

Ea își lipi fruntea de a lui. Degetele ei erau ferme, potrivite pentru osatura lui.

-Un război între tine și oamenii care ți-au distrus viața. Să nu-ți fie rușine să lupți.

Mai multe informații legate de carte AICI. 

Recenzia: partea I și partea a II-a.

................................................................................................