LOST IN WONDERLAND: ''Nimeni nu-și dorește cu adevărat să fie regină'' / Trei coroane întunecate

,,-Nu înțelegi? Trebuie să fie doar una dintre noi. Trebuie să fie ea. Toată viața n-am auzit altceva decât că trebuie să fie ea. Că eu trebuie să mor, ca să fie ea regină. Că eu nu valorez nimic, din cauza ei.’’

Am avut nevoie doar de câteva pagini ca să-mi dau seama că așteptările pe care le aveam de la această carte erau copilăroase, superficiale și total greșite. Am fost plăcut surprinsă de asta. A fost ca atunci când basmul pe care-l citești nu e o poveste cu zâne și nici nu are un final fericit, ci o poveste sângeroasă în care nimeni nu trăiește happily ever after.

........................................................................................................
Despre - carte apărută la editura Corint(LedaEdge); mai multe detalii AICI

În fiecare generație de pe insula Fennbirn se naște un set de triplete: trei regine, toate moștenitoare cu drepturi egale la coroană și fiecare posedând puteri magice mult râvnite.
Mirabella stăpânește cele patru elemente, e capabilă să stârnească vâlvătăi lacome de foc sau furtuni violente doar pocnind din degete. Katharina este o otrăvitoare și poate înghiți cele mai ucigătoare veninuri fără să simtă aproape nimic. Arsinoe domină natura și despre ea se spune că ar avea harul de a face să înflorească cel mai roșu trandafir și să îmblânzească cel mai aprig dintre lei. Dar pentru a deveni Regina Încoronată nu e nevoie doar de originea regală. Fiecare soră trebuie să lupte pentru asta. Și nu e doar un joc în care cineva câștigă sau pierde…e o luptă pe viață și pe moarte. În noaptea în care surorile împlinesc șaisprezece ani, bătălia începe.
ULTIMA REGINĂ RĂMASĂ ÎN VIAȚĂ PRIMEȘTE COROANA.
,,Începutul unei serii fantasy întunecate ca smoala. Blake a construit o societate insulară matriarhală din detalii intime convingătoare, personaje complicate și vibrante și o proză magnifică, plină de poezie.’’ KIRKUS REVIEWS
..........................................................................................................................
Insula, magia și reginele
,,-E foarte ciudat. M-am îmbarcat pe o corabie în golf, am navigat prin ceață și am ajuns la Fennbirn, deși de câte ori am navigat pe direcția aceea, Fennbirn nu era acolo.’’

Insula ~~Fennbrin~~ Fennbirn este un loc legendar pentru cei aflați pe Continent. Puțini știu de existența ei și puțini vor să aibă de-a face cu locuitorii ei. Spre deosebire de continentali (oamenii normali), insularii posedă haruri magice, haruri care împart societatea în trei grupări principale: toxicii, a căror rezistență la otravă le permite să o servească la cină și să-și ,,îndulcească’’ propria băutură; naturaliștii, care pot să crească un boboc de floare în doar câteva secunde și să îmblânzească chiar și cele mai îndărătnice animale; elementalii, care se joacă în voie cu toate elementele naturii. Alte haruri sunt cel al războiului și cel al viziunii. Magia insulei merge chiar mult mai departe de atât, iar secretele ei sunt bine ascunse.

Societatea acestei insule izolate este una matriarhală, în care versurile ,,Who run the world? Girls!’’(Beyonce) ar putea la fel de bine să fie o parte a imnului național. Femeile și fetele insulei sunt personaje feminine complexe, nici bune, nici rele, doar că unele au o dorință mai mare de putere și/sau supraviețuire decât altele. Reginele sunt adevărate woman-king, iar felul în care sunt nevoite să-și câștige coroana demonstrează tăria de caracter și violența de care trebuie să dea dovadă.

Trei regine sunt născute la o nouă generație. La vârsta de 6 ani sunt despărțite, reginele fiind trimise în părți diferite ale insulei, la familii și comunități care le împărtășesc harul. La 16 ani, festivalul Beltane marchează începutul Anului Ascensiunii, fiecare având un an la dispoziție să-și elimine rivalele. Din trei regine, numai una poate rămâne, celelalte două sunt ucise fără milă și uitate încet-încet.

Reginele de acum

,,Cei din insula Fennbirn devin mai puternici când au o regină. Naturaliștii devin mai puternici când sunt conduși de o regină naturalistă. Elementalii devin mai puternici când sunt conduși de o elementală. După ce la domnie au avut trei regine, toxicii sunt mai puternici ca niciodată, iar cei din clanul Arron mai mult ca toți.’’

Katherine – toxica

,,Regina este deja mult prea albă de atâta pudră – în încercarea de a ascunde oasele ascuțite ale umerilor slabi și adânciturile din obraji. Este slabă de la otravă. Nopțile acelea de transpirație și vomă îi făcuseră pielea să devină fragilă și translucidă ca o coală de hârtie udă.’’

Toxicii domină insula de mai multe generații, iar Katherine este o amenințare, dând semne că ar fi una dintre ,,reginele mărunte’’. Un har care se manifestă slab o transformă într-o toxică care poate fi otrăvită, iar corpul ei poartă urmele otrăvurilor pe care ar fi trebuit să le suporte fără niciun efort. Șansele sunt aproape nule pentru Katherine, dar asta se schimbă când un băiat cu un scorpion ucigaș prins la haină îi promite să-i redea strălucirea, dar și să o învețe arta minciunii.

Arsinoe – naturalista

,,-Dar ce zici de sora ta Arsinoe, naturalista?

Încep să râdă amândoi. Nimeni nu zice nimic de Arsinoe.’’

Reginele lor rar ajung pe tron, acum naturaliștii nu au niciun motiv să creadă că regina actuală va supraviețui. Arsinoe ar fi trebuit să crească flori în câteva secunde, să supună voința animalelor și să câștige de partea ei un familiar puternic, pe măsura unei regine... dar nu are nimic din ce te-ai fi așteptat să aibă. Singura ei ancoră sunt un simț al umorului și auroironiei și prietenii loiali care nu vor să renunțe la ea. Jules, naturalista care are ca familiar o pumă (unul dintre cei mai puternici de care s-a auzit vreodată), va face tot posibilul să-și protejeze prietena atunci când mai toți spun că e ca și moartă.

Mirabella – elementala

,,Mirabella abia a umplut aerul cu fulgere. Lumini splendide, strălucitoare, care brăzdează cerul, căzând în șuvoaie de foc din toate părțile. Lovituri lungi, repetate, care luminează interiorul ca ziua. Este încântată. Fulgerul este preferatul ei. Fulgerul și furtuna, electricitatea care se strecoară prin corpul ei și care face să-i vibreze oasele.’’

După primele capitole (narațiunea sare de la un POV la altul), abia așteptam să ajung la cel al Mirabellei. Cu două regine slabe, ea pare să conducă jocul. Numele și faptele ei sunt deja pe buzele personajelor cu mult înainte să-și facă oficial apariția. Mirabella e descrisă ca fiind frumoasă, fanatică/ sclavă/favorită a Templului, dar și isterică și plină de furie. La fel de sălbatică ca furtunile pe care e în stare să le provoace, tot ce își dorește e ca Templul să nu-i mai controleze fiecare mișcare. Dar regina asta nu e numai tunete și fulgere – încă își amintește de surorile ei și se gândește cu groază la faptul că va trebui să le ucidă, iar asta ar putea să o coste viața.

,,-Ce trebuie să fac eu?

-Porunca Zeiței și datoria reginei. Oare nu e întotdeauna asta?’’

La câte auzi despre reginele astea, ai crede că nimic nu le stă în cale. Te-ai aștepta să le dea ordine tuturor, să aibă o autoritate de necontestat, să facă doar ce vor... Greșit! Am picat și eu în capcana asta. Aici, avem o lume în care reginele nu-și doresc să fie regine, iar puterile lor nu le pot salva de la o moarte sigură, oricât de mult ar încerca să sfideze regulile jocului. Neputința de a avea orice își doresc te ajută și mai mult să simpatizezi cu ele, fiecare are acel ceva care te atrage. Un avertisment: Vei începe cartea crezând că o să ai o singură favorită; pe măsură ce le cunoști, vei vedea că nu e așa ușor pe cât pare; când ajungi la final, neștiind cu cine să ții, cel mai probabil le vei alege pe toate... Și vei spera că cele învinse vor sfărși în cel mai ok mod la care s-a putut gândi autoarea, deși nu prea cred. În carte se întâmplă destule lucruri sângeroase și neprevăzute, încât să-ți dai seama că Blake știe cu să-ți ridice puțin tensiunea. Toate personajele au șanse de supraviețuire incerte. Nu știi cine vrei cu adevărat să câștige și nici cine are mai multe șanse, nu vei ghici niciodată ce urmează să se întâmple.

,,-Numai un rege-consort e suficient de prost încât să se îndrăgostească de o regină, rostește el în șoaptă.’’

Nu se pune prea mult accentul pe romance. Curtezanii vin de pe Continent și sunt trimiși pe Insulă de către familiile lor, urmărind mai mult coroana și alte beneficii financiare. Poveștile de dragoste dintre locuitorii insulei sunt la fel de complicate.

Lupta

Am rămas cu impresia că, deocamdată, reginele sunt mai mult niște pioni, folosite de alții pentru a ajunge unde-și doresc.

,,– Reginele toxicilor stăteau pe tron cu mult înainte să mă nasc eu. Și vor mai sta mult timp după ce noi două nu vom mai fi.’’

Reginele toxicilor, toate sub tutela clanului Arron, au domnit succesiv timp de mai multe generații. Toată puterea pe care o au îi determină și mai mult să continue tradiția și să-și păstreze membrii familiei în Consiliul Negru. Principalul lor adversar este Templul, ale căror preotese cred că Mirabella este șansa de a înclina balanța în favoarea lor.

,, Harurile contează tot mai puțin. Acum coroanele nu se mai câștigă, se construiesc prin politici și alianțe.’’

Fiecare regină își are susținătorii, prietenii și mentorii (!multe prietenii sincere și legături strânse între fete/fete și femei care au grijă de ele). Toți vor ca regina lor să câștige și pentru asta sunt în stare de orice – comploturile se țes unul după altul, iar jocurile de putere dovedesc că femeile insulei au colții ascuțiți ca ai unei fiare (la figurat vorbind) și sunt la fel de milostive precum viperele (la propriu, cu o nuanță de sarcasm).

Reginele albine

La sfârșitul cărții, autoarea le mulțumește unor prieteni pentru idee și spune ceva despre albine. Neștiind ce vrea să însemne asta, eram super confuză și simțeam că mi-a scăpat ceva. Dar, mai toate întrebările își au răspunsul pe google. Autoarea a luat ceva din societatea strictă a albinelor, iar, cu puțin talent, stupul a devenit insula Fennbirn. Autoarea a pornit de la lupta pentru supremație a reginelor din stup și a reimaginat inedit ceva de care, cel mai probabil, nici nu știam sau ce nu interesa pe nimeni. Cât de tare!

,,De obicei, daca doua regine tinere se intalnesc, se lupta pana cand cea mai puternica sau cea mai vicleana castiga. Matca nu tolereaza nici un rival in interiorul stupului.’’Mai multe detalii AICI și AICI.

Lăsând albinele la o parte...

,,Trei coroane întunecate’’ are o tematică medievală, un ton întunecat, scene încărcate de suspans sau doar pline de farmec. Originalitatea subiectului, lumea fictivă (care te duce cu gândul la o insulă bine ascunsă, una care există fără ca tu să știi de ea), întorsăturile de situație, personajele ușor de îndrăgit sau de detestat, coperta(! - pentru că simțeam nevoia să o admir din 5 în 5 minute) – toate mi-au furat timpul și mi-au ținut ochii lipiți de carte fără să-mi dau seama and I regret nothing. Din contră, o să mă întorc la cartea asta cu prima ocazie. N-ai cum să nu fii vrăjit de regine legendare și de atmosfera de twisted fairytale; sau impresionat de toate festinele otrăvite, sacrificiile, castelele cu încăperi reci și, mai ales, de magia care pândește din toate colțurile insulei, mereu pe-aproape.

Sfârșitul?