Saga reginelor - Jean des Cars - recenzie

,,Din vreme în vreme, istoria a fost dominată de femei.’’

Info

 

Cele paisprezece suverane ale căror vieţi Jean des Cars a ales să ni le povestească sunt tot atâtea mituri care înflăcărează amintirile şi vorbesc posterităţii prin destinul şi contribuţia lor decisivă la istoria lumii: Caterina de Medici, Elisabeta I a Angliei, Cristina a Suediei, Maria Tereza a Austriei, Ecaterina a II-a a Rusiei, Maria Antoaneta a Franței, Victoria a Marii Britanii, Eugenia a Franței, Sissi a Austro-Ungariei, Maria a României, Zita a Austro-Ungariei, Astrid a Belgiei şi Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
 

Numele lor sunt adânc întipărite în memoria noastră. Vieţile lor, lungi sau scurte, și acelea ale popoarelor pe care le-au condus au fost marcate de măreţie și tragedie, intrigi de palat, fericiri și suferinţe care explică fascinaţia pe care ele o exercită până azi.Regine en titre aflate în fruntea statului, soţii de monarhi sau regente, ele și-au marcat epocile, au pus la cale înţelegeri, au urzit comploturi, s-au confruntat cu lupte succesorale, au declanșat războaie, au urmărit sau au obţinut pacea, ajutate de inteligenţa sau pur și simplu de farmecul lor. Căsătorite sau nu, înţelepte sau îndrăgostite, cu legături cunoscute ori doar presupuse, unele au fost mai mult decât regine, în virtutea întinderii și diversităţii teritoriilor asupra cărora coroana lor își exercita puterea.Fără ele, istoria noastră ar fi fost diferită și, îndrăznim să spunem, mai puţin pasionantă.

”Jean des Cars ne ajută să pătrundem într-o lume interesantă, plină de mister, atrăgătoare, unde personajele principale sunt capetele încoronate. Predilecţia pentru înfăţişarea reginelor adaugă un plus de graţie cărţilor sale. […] Sunt 500 de ani de istorie europeană, jalonaţi de faptele unor femei. Însumarea lor duce, în cele din urmă, la conturarea istoriei continentului nostru. Războaie şi revoluţii sângeroase, care au schimbat cursul lumii, alternate cu răstimpuri de pace constructivă, reformă şi legislaţie salutară, dar şi exil, însingurare, sacrificiu versus strălucire părelnică, fast, trufie nemăsurată – toate acestea înseamnă implicarea plenară a femeilor portretizate în cartea de faţă. […]
 
Pentru ediţia în limba română a volumului Saga reginelor, autorul, cu o politeţă ce aminteşte de secolul dantelelor, a cuprins-o şi pe regina Maria a României. Anul acesta se împlinesc 140 de ani de la naşterea acestei nepoate a reginei Victoria a Marii Britanii şi a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei.” Georgeta Filitti

JEAN DES CARS (n. 1943) este un cunoscut jurnalist francez care a semnat articole în mari cotidiene precumParis Match şi le Figaro. Reputat specialist în istoria marilor familii ale aristocraţiei europene, cu deosebire a familiilor Habsburg şi Grimaldi, este autor al mai multor cărţi foarte apreciate de marele public, printre care se numără: Eugénie, la dernière impératrice, Perrin, 1997; Louis II de Bavière, Perrin, 1998; Sissi, impératrice d'Autriche, Perrin, 1999; Inoubliable Grace de Monaco, Éditions du Rocher, 1999, La saga des Habsbourg. Du Saint Empire à l'union européenne, Perrin, 2010 şi La saga des Windsor, Perrin, 2011. Din 2011 este cavaler al Ordinului Grimaldi, acordat persoanelor care au contribuit la creşterea prestigiului principatului.

Carte apărută la Editura Corint. 

 

SÁGA s. f. Povestire specifică vechii literaturi scandinave, în care faptele istorice se împletesc cu elemente mitologice.

REGÍNA ~e f. 1) Conducătoare absolută a țării; suverană. ~a Angliei. 2) Soție de rege. 3) fig. Persoană care domină o anumită sferă prin calitățile sale excepționale; prima în genul său. ~a frumuseții. ◊ ~a-nopții a) plantă erbacee cu flori albe sau violete, care se deschid noaptea, răspândind un miros puternic; b) denumire dată Lunii. 4) Albina femelă care depune ouă; matca. 5) (la jocul de șah) Piesă centrală ca importanță (a doua după rege), care poate fi mișcată în orice direcție; damă.

Reginele lui Jean des Cars sunt modele care, după preferinţele fiecăruia, definesc sensul adevărat al cuvântului regină, întruchipează calităţile ideale ale unei suverane. Într-o scurtă prezentare, reginele despre care veţi citi sunt îndrăgite pentru farmec, frumuseţe, graţie şi grija pe care o arată oamenilor sau respectate pentru curaj şi isteţime, temute pentru ferocitate. Nu toate au fost iubite, au avut aliaţi îndoielnici sau loiali, dar duşmani pe măsură. Au aşteptat uneori ani buni ca să-şi exercite autoritatea, învăţând pas cu pas diplomaţia, politica curţii, arta minciunii. Au acceptat amantele regelui cu un zâmbet, iar în unele cazuri, au scăpat de ele imediat ce momentul a fost prielnic, iar peste mulţi alţii răzbunarea a câzut atunci când se aşteptau mai puţin; Au avut toane şi pasiuni; au adorat rochiile şi bijuteriile strălucitoare, dar au încurajat cultura şi au apreciat arta; au făcut ce trebuia sau au călcat în picioare eticheta.

Au domnit singure, alături de rege sau în umbra altcuiva aflat la conducere, dar manevrând totuşi desfăşurarea întâmplărilor, manipulând când se ivea ocazia.

Au făcut din statul pe care-l conduceau o prioritate şi i-au asigurat bună-starea,  îndeplinindu-şi astfel menirea de conducătoare.

Toate trăsăturile astea însumează, într-o oarecare măsură, reginele prezentate în carte. Soţii şi mame, dar niciodată numai atât.

 

Un contrast ar fi între Ecaterina a II-a a Rusiei şi Astrid a Belgiei. Prima, cunoscută şi ca Ecaterina cea Mare, lucrează 12-14 ore pe zi, are ,,trup de femeie şi minte de barbat’’ (aşa o flatează contemporanii, eu aş zice doar că era deşteaptă, dar poate că pe vremea aia expresia era sinonimă pentru inteligenţă ...), îşi detroneză, spre uşurarea supuşilor, soţul nebun şi incapabil, are convingerea că este urmaşa lui Petru cel Mare. Pe de altă parte, Astrid (frumos numele ăsta!) adora să gătească de la o vârstă fragedă, nu credea că este sub demnitatea ei să-şi plimbe copii prin parc şi să mergă pe jos, laolaltă cu oamenii obişnuiţi, făcea numeroase opere de binefacere şi era iubită pentru nobleţea ei.

Depinde de fiecare ce gen de regină preferă,  dar toate au acel ceva care te va atrage. Sissi a fost favorita mea.

Sunt convinsă că nu toate reginele istoriei s-au făcut la fel de demne de remarcat precum cele cărora Jean des Cars le-a acordat atenţia sa, dar îmi place să cred că există mult mai multe decât cele amintite aici. 

,,Saga reginelor’’ e exact ce-ţi trebuie dacă vrei să descoperi partea feminină a istoriei (de cele mai multe ori,ignorată total). Reginele astea nu au avut puteri magice, nici nu au fost antrenate în secret şi nici nu au mânuit vreo sabie (deşi, dacă stau să mă gândesc, una dintre ele chiar se pricepea la arme...). Totuşi, puterea de care au dat dovadă, fiecare în felul ei, a făcut ca locul lor în istorie să fie câştigat pe drept.

Nu o să găseşti în paginile cărţii vreo Daenerys Targaryen sau Celaena Sardothien, dar vei avea plăcerea să ştii că, dincolo de ficţiune, regine în carne şi oase au făcut valuri şi au avut un cuvânt de spus.

Ce mi-a plăcut cel mai mult sunt detaliile oferite de Jean des Cars, autorul punând accentul mai mult pe acele aspecte ale personalităţii care ne fac să îndrăgim personajele istorice. Regina Victoria se plângea că era prea scundă; Astrid a Belgiei a trait atunci când ,, Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia’’ învie imaginaţia copiilor scandinavi; Eugenia a Franţei se întreba ce-ar fi gândit anticii despre faptul că a fost născută în timpul unui cutremur, iar ea şi sora ei asculau vrăjite poveştile lui Stendhal mereu când îl aveau ca oaspete; Sissi iubea animalele, compunea poeme, mergea de parcă plutea, se simţea în largul său numai în mijlocul naturii şi călătorind şi era o visătoare.

Tot farmecul cărţii constă în detaliile de genul ăsta şi fac ca scriitura lui Jean des Cars să fie mult mai valoroasă decât cărţile istorice, care au un limbaj rigid, impersonal şi ale căror pagini sunt pline de date irelevante. Din cauza asta, cartea este mai mult o saga şi nu o lecţie de istorie plictisitoare.

Un alt plus al cărţii este design-ul – paginile fine, albumul cu poze de la sfârşit, coroana de pe copertă şi care apare pe numite pagini, până şi tipul de text folosit pe alocuri – toate îi dau un aspect atât de finuţ şi … regal!

P.S: coroana de pe copertă este Coroana Reginei Maria a României ♥♥♥

Citate care te vor face să îndrăgeşti şi mai mult cartea

 

Elisabeta [I a Angliei] declară: -Am inimă şi stomac de rege. Pe deasupra, de rege al Angliei!

Cristina [a Suediei] vrea să vadă totul, toată lumea vrea să o vadă. La Roma nu se vorbeşte decât despre ea. Dar, în scurt timp, extravaganţele şi atitudinea ei sfidătoare îi obosesc până şi pe cei mai indulgenţi. În locurile sacre pe care le vizitează, vorbeşte şi râde prea tare; poartă rochii prea decoltate şi ia în derâdere frunzele de viţă care acoperă părţile intime ale statuilor masculine. Când vizitează Villa Medici, de unde se vede castelul Sant’Angelo, pentru a dovedi că e un bun artilerist, trage o ghiulea de tun într-o fântână! Ghiuleaua e şi astăzi acolo.

Dar regele Prusiei [Frederic al II-lea] este prea sigur pe el. Credea că îşi poate face uitate proastele maniere promiţând soţului Mariei Tereza votul lui la alegerea imperială. Văzută de la Potsdam, manevra nu poate decât să reuşească. Or, Frederic al II-lea, atât de fin, de educat, de muzician, atât de pasionat de raţionalism, comite o mare eroare psihologică în ce o priveşte pe pretendenta la coroană. Ea îi răspunde emisarului monarhului de Hohenzollern că mai bine ,,moare decât să negocieze cu el’’.

La drept vorbind, va scrie [Ecaterina a II-a a Rusiei] mai târziu, coroana Rusiei cred că m-a atras mai mult decât persoana lui.

Tristă din cauza staturii ei mici, [Victoria] se plânge ... ,,Toată lumea creşte, în afară de mine!’’

,,Domnişoară, pe unde trebuie s-o luăm ca să ajungem în dormitorul dumneavoastră?’’ Răspunsul este la fel de direct şi dovedeşte spiritual de ripostă al celei vizate [Eugenia,soţia lui Napoleon al III-lea]: ,,Pe la capelă’’.

Sissi este şi va rămâne un amestec curios de stângăcie modern şi graţie natural. Un personaj feeric, care evoluează într-o feerie…Citeşte mult, îşi umple sufletul cu legend străvechi, devorează poeme eroice, urmăreşte îndeaproape lucrările unuia dintre unchii ei care restaurează nişte ruine medievale într-un sublime decor muntos unde – e sigură de asta! – au trăit cavaleri curajoşi şi animale fantastice. 

 

 

Unele imagini sunt cu adevăratele regine, celelalte sunt din filme şi seriale.