''Universul pe umerii tăi'' de Jennifer Niven

’’ Decid că situația în care mă aflu e un nou început. În ceea ce mă privește, o iau de la capăt și toate cele întâmplate când aveam unsprezece, doisprezece ori treisprezece ani nu mai există. M-am schimbat. Și ei s-au schimbat, cel puțin în exterior. Poate o să uite că sunt fata aceea. Eu, una n-am de gând să le reamintesc. ’’

~~~
Toată lumea crede că o cunoaște pe Libby Strout, fata care a fost poreclită cândva „Cea Mai Grasă Adolescentă" din America. Dar nimeni nu face efortul de a încerca să vadă dincolo de fizicul ei.
Toată lumea crede că îl cunoaște pe Jack Masselin. E fermecător și amuzant. Dar nimeni nu știe că ascunde un secret. Deviza lui este: fii cool, dar nu te apropia prea tare de cineva.
Până când Jack o întâlnește pe Libby și amândoi se trezesc antrenați într-un joc dur de liceeni, ce presupune muncă în folosul comunității și consiliere – la început sunt furioși, apoi surprinși. Fiindcă își dau seama de ceva: cu cât petrec mai mult timp împreună, cu atât se simt mai puțin singuri.
Pentru că atunci când cunoști pe cineva, și lumea ta, și lumea celuilalt se schimbă. ~~~
mai multe detalii legate de autoare și cărțile ei le găsiți AICI

"Jennifer Niven creează două personaje memorabile și o poveste de iubire înduioșătoare." - Publishers Weekly

"O explorare subtilă a identității și a felului în care ne putem accepta pe noi înșine." - School Library Journal

"Fiind mai mult o poveste despre cum să te iubești pe tine însuți, romanul lui Jennifer Niven vine în sprijinul tuturor celor care încearcă din răsputeri să se accepte așa cum sunt." - Kirkus Reviews

Toate aprecierile critice de mai sus sunt cât se poate de adevărate.

Câtreva dintre învățăturile cărții ăsteia:

-fiecare își poartă propria bătălie

-lumea imaginară (din cărți, filme, seriale) e cel mai bun refugiu atunci când cea reală ’’se face praf’’

-nu poți fugi de o problemă; mai devreme sau mai târziu tot îți iese în cale

-Brad Pitt suferă de prosopagnosia (habar n-aveam!)

-toți avem nevoie de un cerc de prieteni, dar tu o să fii mereu cel mai bun prieten al tau... sau cel puțin așa ar trebui

-poți trece peste orice dacă ai chiar și o singură persoană alături de tine, dar uneori tot singur o să fii, iar atunci ai nevoie de încredere în propria persoană mai mult ca oricând

-oamenii diferiți ne sperie rău de tot

-when stressed, remember to breathe

-folosește-te de tot ce îți dă puterea să continui: citate motivaționale, personaje fictive, dans și muzică, ORICE!

-imaginea contează întotdeauna, dar personalitatea chiar și mai mult

-anxietatea începe cu un simplu ’’Dacă...’’ urmat de x și semnul întrebării, unde x=cele mai groaznice scenarii la care te poți gândi, negativism și teamă

-bullies are everywhere

-e greu să-ți speli imaginea odată ce oamenii ți-au pus deja o etichetă

-nu lăsa pe nimeni să-ți spună ce să faci; dacă vrei să dansezi, dansează; dacă îți place de ea/el și ea/el te place, nu da înapoi

-nimeni nu are o viață perfectă

-există o diferență (chiar mai multe) între ce le arătăm oamenilor și cine suntem, ce ascundem de ceilalți în spatele ușilor închise

-viața e complicată, dar și amuzantă

’’În asta constă frumusețea lumii. În clipa de față, băiatul de colo ori cel de dincolo nu înseamnă nimic pentru mine, dar în curând o să ne cunoaștem și o să schimbăm lumea, pe a lui și pe a mea.’’

 

Știam deja că Jack și Libby vor ajunge cumva împreună –din causa synopsis-ului și din cauza ’’instinctului’’ ăluia pe care îl capeți după multe cărți young adult, a romantismului care te izbește (în față practic!) după câteva pagini.

Dar nu mă așteptam să dau peste personaje atât de credibile (pline de vise și incertitudini, calități și defecte) și peste atât de multe vorbe de duh, paragrafe întregi care descriu perfect sentimentele alea mai puțin arătate pe care toți le avem, dar nu ne pricepem deloc să vorbim despre ele – le ignorăm în schimb cât de mult putem.

Libby se pregătește să se întoarcă la școală și să revină în mijlocul lumii după o îndelungă absență. Și-a dat toată silința să scape de kilogramele în plus, dar tot este la jumătatea drumului, drum la sfârșitul căruia se află o viață normală și încredere în propria persoană. Dar descoperă încă din prima zi că, în ciuda schimbărilor prin care a trecut și a dorinței ei de a avea un start fresh, lumea nu uită atât de ușor că a avut cândva titlul de ’’Cea Mai Grasă Adolescentă’’ și are grijă să-i aducă mereu aminte de asta, de fiecare dată când lucrurile par să o ia pe drumul cel bun. Simte de multe ori că progresul ei e egal cu zero.

Jack e cool, popular, are o iubită (aproape) perfectă și un cerc de prieteni pe măsura status-ului său. Dar știe că popularitatea și influența lui se sprijină pe impresia celorlalți că are totul sub control, o viață lipsită de probleme și plină de distracție. Jack nu e un ciudat precum elevii de care fac mișto colegii lui – asta cred toți. Exceptând faptul că e, iar dacă secretul pe care-l ascunde iese la iveală, Jack știe că zilele lui de rege al școlii sunt numărate. 

Amândoi au ceva care îi face să se simtă diferiți – Libby are probleme cu greutatea, iar mintea lui Jack nu funcționează așa cum trebuie, iar asta îi aduce împreună. Desigur, prietenia dintre tipul popular și o fată ca Libby este supusă provocărilor.

’’ Îmi forțez mintea să stea ... și-i zic: dormi, dormi, dormi.

Dacă ajungi la școală și-ți dai seama că lucrurile s-au schimbat, că toți copiii sunt altfel și că, oricât de mult te-ai strădui, n-o să-i poți ajunge niciodată din urmă?

Deschid ochii. ''

Libby încercă să adoarmă, dar grijile pentru ziua următoare i se tot învârt prin minte. Toți trecem prin asta, nopțile alea albe pline de scenarii înfricoșătoare și atacuri de panică. Apoi urmează optimismul, te calmezi și-ți spui că lucrurile n-or să mergă atât de rău, oamenii sunt drăguți, soarele strălucește și lumea e roz. Aparent. O întâmplare nefericită și un comentariu răutăcios te readuc cu picioarele pe pământ. Apoi o iei de la capăt. Repeat.

’’Atâta vreme cât trăiești, întotdeauna te așteaptă ceva. Și chiar dacă e ceva rău, iar tu știi că e rău, ce poți face? Nu te poți opri din trăit.’’ (Truman Capote)

Un alt lucru care m-a luat prin surprindere a fost felul în care s-au întâlnit Jack și Libby.

’’-Tu chiar i-ai tras un pumn?

-Drept în gură. ’’

’’Universul pe umerii tăi’’ reușește cu brio să îmbine seriozitatea cu umorul, momentele în care universul personajelor e pe punctul de a se prăbuși cu cele în care găsesc un punct de sprijin și forța de a merge mai departe, de a-i înfrunta pe ceilalți și, uneori, chiar și pe ei înșiși.

Oare universul nostru pe umerii câtor ființe dragi se sprijină?