Cei patru mari - Agatha Christie / recenzie

,,Acești patru indivizi au drept scop distrugerea ordinii sociale existente și instaurarea anarhiei. Vor să-și impună dictatura asupra întregii lumi.''

,,Cei patru mari’’ a început inteligent din două motive: Primele pagini dau de înțeles că s-au întâmplat mult mai multe până acum, iar personajele au o istorie în spate. Melancolia lui Hastings atunci când ajunge la ,,vechea’’ locuință în care obișnuia să stea. Colegul și prietenul său, Poirot, devenit celebru și un ,,detectiv consultant’’ (care stă mai mult acasă și-i ajută pe alții să rezolve cazuri), pentru că ,,vremurile în care cazurile sale îl obligau să bată Anglia în lung și-n lat erau de mult apuse’’. Care e problema pe care cei doi prieteni o au cu inspectorul Japp ... sau pe care inspectorul o are cu ei??? Contesa Rossakoff. Mă tot întrebam ,,Ce-am pierdut?!’’. Oricum, Agatha Christie a știut ce face, iar acum aș vrea să-i citesc toate cărțile, de preferabil în ordine.Al doilea motiv este felul în care Poirot și Hastings, parteneri întru rezolvarea crimelor de orice fel, s-au reîntâlnit. Împrejurările în care cei doi se revăd sunt destul de hilare. Mi-am spus: ,,Pe bune?!’’.

Atunci când Hastings și soția sa se întorc în Anglia, după un sejur în America de Sud, primul de abia așteaptă să-i facă o surpriză prietenului său, căruia nu-i dăduse vestea sosirii sale.

,,Un omuleţ cu capul în formă de ou şi cu ochii verzi – Hercule Poirot! Voiam să-l iau prin surprindere. În ultima mea scrisoare nu-i spusesem nimic despre întoarcerea mea (...) şi mă bucuram anticipat de încântarea şi stupefacţia sa când mă va vedea.''

Dar și Poiror are o surpriză pentru prietenul său.

,,-Presupun că fostul meu apartament este ocupat? am întrerbat într-un final, după ce ne-am mai Calmat. Mi-ar plăcea să locuiesc din nou cu tine.

Chipul lui Poirot s-a schimbat brusc.

-Mon Dieu! Dar ce chance épouvantable(fr:ghinion teribil). Priveşte în jurul tău, prietene.

Pentru prima oară, am dat ochii roată prin încăpere: sprijinit de perete se afla un geamantan imens, cu un design preistoric. Lângă el erau aşezate o serie de valize , aranjate minuţios, în ordine descrescătoare.

-Pleci undeva?

-Da.

-Unde?

-În America de Sud.

-Poftim?

-O farsă năstruşnică, nu-i aşa? Plec la Rio şi în fiecare zi îmi spuneam: nu o să-i povestesc despre asta lui Hastings în scrisorile mele. Ce surprins va fi când o să mă vadă!

-Dar când pleci?

Poirot s-a uitat la ceas.

-Peste o oră.''

Bagajele sunt făcute, Poirot e grăbit. Cel mai bogat om din lume, Abe Ryland are nevoie de serviciile sale renumite de detectiv, promițându-i în schimb o sumă tentantă.  

,,-Nu pleca, am insistat. Anulează-ţi biletul şi ne îmbarcăm mai târziu amândoi.

Poirot mi-a aruncat o privire plină de reproş.

-Ah, nu ai înţeles! Mi-am dat cuvântul. Cuvântul de onoare al lui Hercule Poirot. Numai o chestiune de viaţă şi de moarte m-ar putea reţine acum.

-Ceea ce nu are cum să se întâmple, am murmurat dezamăgit. Doar dacă în al doisprezecelea ceas uşa s-ar deschide şi ar apărea oaspetele neaşteptat.

Am râs puţin de vechea zicală, după care am rămas amândoi tăcuţi. Deodată, un zgomot ciudat în camera vecină ne-a făcut să tresărim.

-Ce-a fost asta?am întrebat.

-Ma foi!a replicat Poirot. S-ar zice că în dormitorul meu se află ,,oaspetele neaşteptat’’ despre care ai pomenit.''

 ,,Oaspetele neașteptat’’ sosește exact când trebuie, având înfățișarea unui vagabond și purtarea unui lunatic. Singurele cuvinte pe care le rostește sunt ,,Monsieur Hercule Poirot, Farraway Street, numărul 14’’. După mai multe gesturi stranii, le oferă celor doi detectivi primele indicii ale cazului, caz care le va da multe bătăi de cap și le va pune viața în pericol.

,,-Li Chang Yen poate fi considerat creierul ,,Celor patru mari’’. El este cel care comandă şi controlează totul. De aceea l-am botezat ,,Numărul 1’’. ,,Numărul 2’’ este rar menţionat pe numele lui adevărat. Este reprezentat de un S barat cu două linii – semnul dolarului – sau prin două linii şi o stea. Putem deduce că este American şi că reprezintă puterea banului. Nu există nici un dubiu că ,,Numărul 3’’ este o femeie. O franţuzoaică. Poate o sirenă de demi-monde, dar nu se ştie nimic precis. ,,Numărul 4’’ … este ,,Distrugătorul’’!''

Străinul este de fapt Mayerling, un agent al Serviciilor Secrete, agent despre care ,,nu s-a mai auzit nimic’’ în ultimii ani și care știa mult prea multe pentru binele său. Mayerling este prima victimă a Distrugătorului, miseriosul Număr 4. Asasinarea agentului va da startul ,,cursei’’ dintre detectivi și criminalii internaționali, care sunt obișnuiți să-i elimine pe toți cei care le stau în cale.

,,-Hercule Poirot nu poate fi ucis așa de ușor, madame. Noapte bună!''

Cei care intră în contact cu ei sfârșesc fie omorâți, fie dispăruți, dar pentru Poirot cursa asta de-a șoarecele și pisica este o provocare pe măsura competențelor sale. El și Hastings vor trebui să dea de cap multor crime și afaceri încâlcite – moartea unui pescar, scufundarea unor nave americane, dispariția unui om de știință cu idei vizionare, apariția unui rival respectabil din trecutul lui Poirot, ,,misterul iasomiei galbene’’, moartea fulgerătoare a unui șahist renumit, ș.a. Până la urmă, ,,Cei patru mari’’ trag sforile. Duo-ul nostru de detectivi va fi nevoit să se infiltreze pe teritoriul inamicului, să-și apere spatele și să încerce să fie mereu cu un pas înaintea răufăcătorilor.

,,-,,Cei patru mari’’ lucrează pentru ei şi numai pentru ei, monsieur le capitaine. Scopul lor este să domine lumea.

Americanul a izbucnit în râs, dar s-a oprit imediat în faţa seriozităţii lui Poirot.

-Râdeţi, monsieur, l-a ameninţat Poirot cu degetul. Dar de ce nu vă gândiţi… de ce nu vă folosiţi celulele cenuşii? Cine sunt oamenii care au provocat distrugerea unei părţi a flotei dumneavoastră numai pentru a-şi proba puterea?''

,,Cei patru mari’’ sunt mințile criminale care doresc să domine lumea. Așa cum spune și un personaj, ,,suferă de aceeași boală ca alte inteligențe mari, de la Akbar și Alexandru la Napoleon – setea de putere și supremație’’. Cei patru dispun de tot ce au nevoie pentru a-și atinge scopul – inteligență, poziții cheie în societate și bani – și sunt tipul de antagoniști care pun toate piedicile posibile eroilor tăi. Primul, Li Chang Yen, este maestrul păpușar pentru care alte persoane puternice sunt doar marionete și de care ascultă și ceilalți trei membri ai organizației. Numărul 2 și 3 se pricep să se ascundă și să-și joace rolul, iar cel care face munca de teren este Numărul 4.

,,Avem de-a face cu un artist. Nu se deghizează cu o barbă falsă şi o pereche de ochelari albaştri. Ştie să-şi transforme trăsăturile, dar acesta este cel mai neînsemnat dintre talentele sale. Când interpretează un rol, devine ceea ce doreşte să fie. Intră în pielea personajului.''

,,-Da, ,,Numărul 4’’ este foarte inteligent.

-La fel de inteligent precum Hercule Poirot? Am întrebat.

Prietenul meu mi-a aruncat o privire plină de reproș.

-Sunt unele glume pe care n-ar trebui să ți le permiți, Hastings, a replicat Poirot sentențios.''

Sper că nu o să-i ,,trădez’’ pe cei doi protagoniști spunând asta, dar (bine...exceptând personajele principale!) Nr.4 a fost cel mai interesant dintre toți. Modelat după tiparul antagonistului tipic – viclenie, cruzime, nebunie – este cel mai mare atu al cărții (eng: atu= the best card; ce coincidență! Dacă privești coperta ediției vei înțelege ce vreau să spun). Deghizările sale îl surprind până și pe Poirot (nu mulți se pot lăuda cu asta), iar diferitele roluri pe care și le asumă, pentru a-și duce misiunile la bun sfârșit  și pentru a scăpa de toți cei care stau în calea ,,prietenilor’’ lui, uimesc personajele și cititorii deopotrivă. Nu știi niciodată unde se ascunde și nici cum va arăta când va apărea din nou.

,,-Bănuiesc că ,,Cei patru mari’’ n-au apelat la vreun dispozitiv diabolic, ascuns în tavan – ceva care să coboare automat şi să-i taie bătrânului gâtul, iar apoi să fie tras la loc.

-Ca Scara lui Iacob? Ştiu, Hastings, că ai o imaginaţie extrem de bogată, dar te rog s-o ţii în frâu.''

Poirot poate desluși orice mister mai devreme sau mai târziu. Hastings, deși are momentele lui de glorie, în cea mai mare parte a timpului e la fel de confuz noi, cititorii. Am inventat tot felul de scenarii, doar ca să aflu de fapt că rezolvarea puzzle-ului este exact la ce mă așteptam mai puțin (tactica prin care Christie și-a câștigat renumele).

 

Detectivii și infractorii își întind tot felul de curse. E greu să-ți dai seama dacă un personaj lucrează pentru cei patru sau nu. După câteva pagini am început să fiu suspicioasă de fiecare dată când un nou personaj își făcea apariția. Atât de paranoică ajunsesem!

Singurle chestii care nu mi-au plăcut: se trece prea repede de la o scenă la alta, iar unele întâmplări par prea hollywoodiene...Dar pentru asta există ficțiunea, nu?

Replica mea cea mai frecventă în timp ce citeam ,,Cei patru mari’’? ,,OMG!’’.

Nu uia! Orice problemă ai avea - ,,Folosește-ți micile celule cenușii!’’, cum ar spune Poirot.

Detalii carte

Data apariției (UK): 27 January 1927

Data apariției: noiembrie 2016 (editura LITERA)

Tip copertă: Cartonată

Format: 107 x 177

Nr. pagini: 272

LITERA /// LIBRIS