LOST IN WONDERLAND: Minionii - carte - recenzie / citate / book photo shoot

Minionii există pe pământ încă de la începutul timpurilor (...) Urmau pe oricine era suficient de ticălos – căci aveau nevoie să fie conduşi de cineva mai mare decât ei.

Deşi nu se ridică la înălţimea animaţiei (numai minionii care apar pe ecran pot să te facă să râzi sau să spui ,,O, ce drăguţ!’’ din ~~5 în 5 minute~~ minut în minut) şi nici nu aduce poveştii niciun amănunt în plus, cartea e perfectă pentru:

-fanii înfocaţi ai ghemotoacelor ăstora galbene;

-cei care vor să atragă copiii în lumea minunată a lecturii (cartea are ilustraţii color şi alb-negru şi un vocabular uşor);

-cei care vor o lectură-fulger, atunci când au timp liber pentru citit, dar nu au chef de ceva mai serios. De exemplu, într-o după-amiază de Duminică, am avut nevoie de aproximativ două ore – şi asta doar pentru că mai făceam şi altceva între timp).

Se pare că ,,Minionii există pe pământ încă de la începutul timpurilor’’. De când erau ,,doar nişte organism unicelulare fără formă’’, menirea lor a fost să slujească toate fiinţele malefic care le-au ieşit în cale. Intenţile lor sunt ,,nobile’’, dar reuşesc cumva (nu chiar mereu) să provoace (accidental) moartea tuturor celor cărora reuşesc să le intre în graţie (Aşa că, dacă vrei să ai o armată de minion la dispoziţie şi să cucereşti lumea împreună cu ei, mai gândeşte-te).

De-a lungul existenţei lor, (l-)au adorat (pe): o amibă, un ,,peşte malefic’’, un amfibian (şopârlă), un Tyrannosaurus rex (care, cred eu, a sfârşit în cel mai amuzant mod posibil), omul Epocii de Piatră, un faraon din Egiptul antic, Dracula, Napoleon. Ultimul a reuşit să scape de neîndemânarea minionilor şi, ,,iute la mânie’’, i-a gonit tocmai în ,,tundra înzăpezită’’.

Minionii rămân aici, văzându-şi de treabă, până când nu mai rezistă şi se plictisesc. Au nevoie de un nou stăpân malefic care să le dea ordine - şi asta repede!

Kevin, Stuart şi Bob pornesc în căutarea lui, trecând prin New York, Orlando şi Londra, unde vor da peste o familie neobişnuită, o mulţime de minţi criminale adunate la Congresul Ticăloşilor şi peste prima răufăcătoare din istorie - Scarlet Overkill, care-i va pune pe minioni să-i aducă coroana reginei Angliei.

Limbajul minionilor îţi va atrage un zâmbet - hallo, grozavus, Komay (vino/veniţi), ancoroana, iar cartea te va face să-ţi doreşti să (re)vezi filmul.

...........................................................................................................

Minionii există pe pământ încă de la începutul timpurilor (...) Urmau pe oricine era suficient de ticălos – căci aveau nevoie să fie conduşi de cineva mai mare decât ei.

La un moment dat au urmărit cea mai mare amibă – până când aceasta a fost devorată de un peşte malefic care, la rândul lui, a fost mâncat de un amfibian malefic. Minionii au urmat acea şopârlă malefică până la capătul nămolului preistoric, ajungând astfel pe o plajă...

...unde aceasta a fost zdrobită de un Tyrannosaurus rex.

Minionii au fost impresionaţi. S-au zgâit plini de admiraţie la giganticul T.rex, cu înfiorătoarele lui gheare şi colţi. Era cel mai mare monstru pe care îl văzuseră vreodată – cu mult mai mare şi mai rău decât celălalt stăpân al lor. A fost dragoste la prima vedere.

Minionii adoră aceste fructe (bananele)

Minionii şi-au jelit stăpânul. O vreme au rătăcit pe câmpii, trişti şi singuri. Erau pierduţi fără cineva pe care să îl urmeze.

Însă minionii nu renunţă. Ei nu cunosc sensul cuvântului ,,înfrângere’’ (în special pentru că nu cunosc prea multe cuvinte). Ei perseverează orice ar fi.

Au găsit un alt stăpân în Evul Mediu întunecat: un bărbat care îşi spunea Dracula. (...) Apoi a venit momentul cadoului. Dar era prea întuneric. Cum ar fi putut stăpânul lor să vadă cât de mult munciseră? Aşa că minionii au pus mâna pe draperiile groase şi grele şi le-au dat la o parte. Un val de lumină solară intensă şi strălucitoare s-a revărsat în încăpere:

- Paratu, şef mare, au gângurit minionii, admirându-şi opera de artă.

Dracula nu a spus nimic. Nici măcar nu s-a mişcat:

-Şef mare? au spus ei.

Cine ar fi crezut că lumina soarelui putea să îl transforme pe Dracula în cenuşă? Aparent, minionii nu ştiuseră. Dracula ar fi trebui să îi avertizeze în legătură cu asta. Pe bune.

Minionii au avut ghinion şi cu alţi stăpâni.

Le lipsea ceva. Fără un conducător pe care să-l slujească, minionii nu îşi mai găseau sensul şi erau deprimaţi.

Kevin se simţea mândru. El avea să fie cel care va salva tribul. Stuart se simţea flămând, în cea mai mare parte a timpului. El avea să fie cel care va mânca banana pe care şi-o luase la pachet pentru drum. Iar Bob era înspăimântat de călătoria care îl aştepta. Kevin îl linişti, spunându-I să nu-I fie frică:

-La căutat le şef mare.

Şi plecară să-şi găsească noul şef.